Propunere PSD: stimularea producției românești de alimente, cu materiile prime de la agricultorii români.

PSD propune acordarea de prime agricultorilor români care livrează producția agricolă la fabricile de alimente din România. Prima propusă de PSD: 10% din valoarea produselor agricole procesate în țară. Stimulăm astfel principiul „Fabricat în România” pentru a produce hrană românească, mai ieftină și mai sănătoasă. Totodată, dezvoltăm industria alimentară din România, menținem și dezvoltăm sute de mii de locuri de muncă în acest sector. Scopul PSD: mai multe alimente sănătoase fabricate în România, din producția agricolă obținută din pământ românesc.

  • Prin această măsură putem opri cercul vicios în care România vindea ieftin producția agricolă și cumpăra scump alimentele procesate în străinătate.
  • De asemenea, întrerupem circuitul în care exportam producție agricolă de bună calitate și importam alimente de proastă calitate.
  • Având în vedere că la multe produse agricole (cereale, floarea soarelui etc.) producem mai mult decât dublul necesarului de consum, dacă îi stimulăm pe fermieri să proceseze surplusul în România, țara noastră se poate transforma din „Grânarul Europei” într-unul dintre principalii furnizori de alimente din Uniunea Europeană, cu o valoare adăugată semnificativ mai mare decât cea obținută din exportul de materii prime.

O altă propunere importantă a PSD este aplicarea schemei de salarizare din construcții în domeniul agriculturii și al industriei alimentare, care implică o creștere a salariilor pentru toți ce 280.000 de salariați din acest sector:

  • Salariul minim brut de 3.000 de lei (față de 2.550 de lei salariul minim brut general).
  • Scutirea de la plata impozitul pe venit (de la 10% la 0%)
  • Scutirea de la plata contribuției pentru sănătate (de la 10% la 0%)
  • Reducerea contribuției pentru pensie (CAS) cu 3,75 puncte procentuale (de la 25% la 21,25%)
  • Reducerea contribuției asiguratorii pentru muncă de la 2,75 la 0,27%