Plafonul USRist de 9,4% din PIB pentru pensii pe cale de a fi desființat

PSD a făcut un pas important în desființarea măsurii USR-iste de înghețare a pensiilor pe o perioadă de 48 de ani, cum o stabilise în PNRR fostul ministru Ghinea. Ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, a apărat interesele pensionarilor români în fața comisarului european pentru Muncă, Nicolas Schmit, care a confirmat că din partea Comisiei va exista „flexibilitate” în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, precum și în legătură cu durata menținerii unui astfel de plafon. PSD susține reformarea sistemului de pensii, dar numai dacă aceasta nu conduce la sărăcirea pensionarilor români.

  • Stabilirea unui nou plafon ar putea avea loc după finalizarea analizei realizate de Banca Mondială, în baza contractului de asistență tehnică pentru implementarea reformei cu sistemul public de pensii din România.

Referitor la declarația USR-istei Anca Dragu, că ministrul Muncii nu ar fi înțeles ce a spus comisarul european care nu ar fi vorbit despre „renegociere” sau „flexibilizare”.

  • USR își menține poziția anti-pensionari și este foarte nervos că măsura USR- istului Ghinea de a îngheța pensiile la un nivel scăzut, pe 48 de ani, nu va fi menținută în PNRR. Este aceeași răutate cu care USR a blocat adoptarea legii privind finalizarea unor hidrocentrale, împotriva interesului cetățenilor de a avea mai multă energie ieftină și curată.
  • Anca Dragu îl acuză pe ministrul Muncii că nu a înțeles declarația comisarului european, dar ea însăși face confuzii grave între concepte, amestecând de-a valma termeni precum cel de „renegociere” (adică includerea sau eliminarea unor reforme/obiective), cu cel de „flexibilizare” (adică ajustarea unor parametrii în funcție de realitate).
  • Anca Dragu mai susține și o minciună gogonată, anume că reprezentantul Comisiei Europene nu ar fi spus nimic de „flexibilitatea” Comisiei în legătură cu procentul de 9,4%. Iată ce a spus textual comisarul european:
  • „Este foarte important contextul PNRR, sunt de acord ca întotdeauna să vă uitați la contextul specific în care vă aflați și să asigurați flexibilitatea necesară cu privire la obiectivele pe care le-ați stabilit.”